Cataramă anunță că înaintează plângere penală împotriva BEC și îl dă în judecată pe Buică

Cataramă anunță că înaintează plângere penală împotriva BEC și îl dă în judecată pe Buică
Publicat: 25/09/2019, 10:22

„Am hotărât: Să înaintez o plângere penală împotriva BEC pentru nerespectarea unei hotărâri definitive, abuz în serviciu și inducerea în eroare organelor judiciare. Să îl acționez în judecată pe dl. Florin Buică, președinte AEP, pentru declarațiile publice prin care mi-a cauzat grave prejudicii în campania electorală. Sesizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), având în vedere evidența discriminare la care sunt supus de catre instituții ale statului român. Totodată, am cerut o întrevedere în această săptămâna cu conducerea BEC, pentru discutarea și clarificarea acestei situații”, a transmis Viorel Cataramă, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Președintele Dreptei Liberale a amintit de o decizie a CCR care spune că semnăturile sunt legale, după ce Cataramă a contestat decizia BEC de a respinge candidatura lui la prezidențiale.

„ Am luat act, cu surprindere, de informațiile lansate în spațiul public de către Biroul Electoral Central (BEC) și Autoritatea Electorală Permanență (AEP), conform cărora s-a decis înaintarea unei plângeri penale împotrivă mea, motivat de faptul că, la verificarea dosarului de candidatură -un număr de semnături de susținere aparținând unor persoane diferite prezintă elemente de similitudine-. Încă din primul moment, am declarat că decizia de scoatere a mea din cursă electorală pe motiv de semnături este nelegală, iar CCR a confirmat acest lucru. Cu toate acestea, în loc că subiectul să fie închis, așa cum ar fi firesc și legal, se lansează în spațiul public știri de natură a mă discredita în ochii opiniei publice și a-mi diminua în mod incorect șansele de reușită”, a adăugat Cataramă.

El susține că și în semnăturile depuse de Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Dan Barna sau Mircea Diaconu, BEC a constatat nereguli, însă nu a luat atitudine.

„Menționez că și în cazul dosarelor depuse de Klaus Iohannis, Viorică Dăncilă, Dan Bârnă, Mircea Diaconu sau Theodor Paleologu, BEC a constat același lucru și anume, existența multor semnături aparținând unor persoane diferite care prezintă elemente de similitudine; în plus, a certificat și existența unor fotocopii. Împotrivă acestei realități, BEC și AEP aleg să ignore faptul că legea este una pentru toți și selectează în mod arbitrar candidați pe care să-i supună oprobiului public; se confirmă, dincolo de orice îndoială, că aceaste autorități publice, acționează tot mai mult ca actori politici, discriminand candidații, deși nu au în atribuțiuni acest lucru! „, a mai transmis Viorel Cataramă.

BEC a sesizat Parchetul General în privința mai multor candidați la alegerile prezidențiale, în contextul în care în urma verificărilor instituția a constatat elemente de similitudine în semnăturile depuse de către aceștia. Printre candidați se numără Alexandru Cumpănașu și Viorel Cataramă.

Curtea Constituțională a admis contestația formulată de Viorel Cataramă privind respingerea candidaturii prezidențiale. Judecătorii CCR dispun înregistrarea de către BEC a candidaturii și semnului electoral ale lui Cataramă la alegerile din luna noiembrie.

Biroul Electoral Central a decis să respingă înregistrarea candidaturii și a semnului electoral depuse de Viorel Cataramă pentru alegerile prezidențiale. Instituția precizează că peste 94.000 de semnături depuse de Viorel Cataramă au fost anulate, deoarece prezentau elemente de similitudine evidente.

Viorel Cataramă a fost primul politician care și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale, ajungând la sediul BEC miercuri, cu peste 230.000 de semnături.

Pe 12 octombrie este startul oficial al campaniei electorale.

Primul tur al alegerilor prezidențiale are loc pe 10 noiembrie iar al doilea tur pe 24 noiembrie. Conform unei hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidențiale între 8 și 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 și 24 noiembrie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Cresc salariile minime de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Avertisment pentru cei care stau la CURTE. Se ELIMINĂ de urgență
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Mai mulți asteroizi potențial periculoși amenință planeta Marte
×